 | |||||||||||||||||||||||||||||||
|
Services
translation of poetry to/from Croatian from/to English |
||||||||||||||||||||||||||||||
|
When I think of you When I think of your name I think of mountains and a clear river's stream, it reminds me of my childhood, of shells, warm and soft sand on my palms, my maidenhood dreams. When I think of you I think of dark, green wood the smell of conifers and wild strawberries, of moon's dance on the sea as the wind in my hair competes with your fingers... ...and I return to early morning’s rooster reveille. With your name I can see springtime's merry poppy fields, lazy yellow summer butterflies, autumn's spilled palette and winter's enchanting snowflakes' dance. When I speak your name it flies from my lips easy like a bird. |
Kad posmislim na tebe Kad pomislim na tvoje ime ja razmišljam o planinama i čistoj vodi potoka, podsjeća me na moje djetinjstvo na školjke i topao pijesak na dlanu, na moje djevojačke snove. Kad mislim na tebe ja razmišljam o tamno zelenoj šumi, o mirisu borova i divljih jagoda, o mjesecu koji pleše na moru, dok se vjetar u mojoj kosi natječe s tvojim prstima... ...i vraćam se našim ranojutarnjim rastancima. S tvojim imenom ja vidim vesela proljetna makova polja, lijene ljetne žute leptire, jesensku prolivenu paletu i čudesan ples zimskih pahuljica. Kad izgovaram tvoje ime ono poleti s mojih usana lako poput ptice. |
|
|
Haljina na točkice Mama, sjećam se tvoje haljine na točkice. bila je tako posebna, bijela i lepršava, strukirana, onako baš kako treba. Prava ljetna. Imala je veliku kragnu obruljenu crnim i prije nego se Coco Chanell toga sjetila. Svaki put kad je popuhnuo vjetar, zalepršala je poput leptirovih krila. Pričali su ljudi da je to američka moda a ja nisam znala niti što ta riječ znači ali sam željela da i ja kad odrastem imam jednu takvu ili bar sličnu. Da sprijeda ima desetak gumbi, a ja bi ostavila otkopčan onaj zadnji da lakše hodam, baš kao i ti. Znaš, nikad nisam imala takvu haljinu iako su se i velike i male točke u modu vraćala nekoliko puta. Ne zato što si ju nisam mogla priuštiti, već zato što sam znala da nijedna nikad ne bi bila lijepa kao što je bila tvoja. I znaš što sam zaboravila, mama? Ne mogu se sjetiti njenih rukava. Nije li to čudno? Pa i nisu tako važni. Uostalom, ja je ionako ne bih znala nositi onako sretno i skromno kao što si to ti znala, samo nedjeljom. |
White polka dotted dress Mama, I remember your polka dotted dress. It was so special, white and flaunting, pleated just the way it had to be. True summer. It had a big, black, trimmed collar before Coco Chanel got the idea. With each gust of wind it fluttered like butterfly wings. People said it was American fashion and I didn’t even know what the word meant but I wished, when I grow up, to have one like just like it, or at least similar. With ten buttons on the front and I will leave unbuttoned the last one to make walking easier, just like you did. You know, I never had a dress like this one although fashion of big and small dots returned several times. Not because I couldn’t afford it, but because I knew that none, ever, will be so nice like yours. And, do you know what I forgot, mama? I can’t remember its sleeves. Isn’t it strange? Well, they are not so important. Anyway, I wouldn’t know to wear it so happily and modestly like you did, only on Sunday. |
|
|
Gas-light Old Zagreb, a narrow street... The feeble light can’t wipe early morning's mist. Shortly, a man will come dressed in a denim jacket to turn off its creaking valve. In my mind the picture of a girl dressed in a long, white vest, walking with her handsome cavalier, on her shoulder an impish curl. Something in their moves and smiles is so familiar to me... Reality rushes in with sounds of cars and cable-cars, I shiver at the February touch and at a droplet falling suddenly on my face from the wreath of rigid, metal flowers hanging from the bottom of a gas lamp. In front of me the doors of a museum. An inner voice calls me to visit here, again. Do you remember this place where we watched butterflies, still so beautiful in their death? I go back to my office for another battle with piles of papers. On the calendar the picture of a gas lamp, almost the same as the one I passed by. With a smile I cross off a number. One day less to wait. |
Plinska svjetiljka Stari grad, uske ulice... Slabašno svjetlo ne može izbrisati ranojutarnju maglu. Uskoro, doći će čovjek, odjeven u traper jaknu, i utrnuti njen pucketav ventil. U mislima mi slika djevojke odjevene u dugu, bijelu haljinu kako šeta uz svog zgodnog kavalira, na ramenima joj nestašni pramen kose. Nešto u njenin pokretima i osmijehu bilo mi je tako blisko. Stvarnost je utrčala sa zvukovima automobila i uspinjače. Zadrhtala sam od dodira veljače i iznenada mi je na lice pala kap s vitice krutog, metalnog cvijeta koji visi sa dna svjetiljke. Ispred mene vrata muzeja. Neki unutarnji glas me pozvao da ponovo dodem ovdje. Sjećaš li se ovog mjesta gdje smo gledali leptire još uvijek lijepe u njihovoj smrti? Vratila sam natrag se u svoj ured u novu bitku s hrpom papira. Na kalendaru slika plinske svjetiljke, gotovo ista kao ona pored koje sam prošla. S osmijehom precrtala sam broj. Jedan dan čekanja manje. |
|
|
Almost Like In A Fairytale You went to sleep in a thistles field – red, blue, yellow, wasps and beetles and scurrying mice and pollen lining your nostrils and long legged spiders dangling from flying seeds curiously investigating the texture of your skirt and eyelashes. I walked the cobblestoned path beyond the field, no shoes to my feet a bird on my shoulder a yapping puppy in my pocket, my little finger tied to a long string dragging a pink cloud behind me the string crawling with hopping frogs and hanging bats, almost like in a fairytale. I saw the glitter of petals cupping dew in your hair and pearl shells opening up underneath your fingernails and sugar crystals gathering at the corners of your lips ready to fall to their perdition into a sea of awaiting clattering jaws of ants and soldiers and hungry queens. I tied the string to my puppy’s tail let my bird chase it around the field shrieking excitement and as the pink cloud started dropping pink drops I gathered the ends of the field underneath my arm and pulled the ground from underneath you hearing the thistles tear into your cloth tear into your skin leaving you naked and covered in red and blue and yellow flowerheads. You did not object to my pulling the sharp spikes away, to my laying of petals and pearls and sugar crystals between your body and the center of the earth, and as boiling rocks started flowing into exploding hydrogen we made love inside that transparent bubble hosting our flesh, our fairytale, our pink cloud fluttering at the enthusiastic end of a puppy’s tail. |
Aproape Ca Într-un Basm Te-ai culcat într-un cîmp de ciulini – roşu, albastru, galben, viespi şi scarabei şi îmbulzeală de şoareci şi polen căptuşindu-ţi nările şi păiajeni piciorongi atîrnaţi de seminţe zburătoare investigînd cu curiozitate textura rochiei şi a genelor tale. Am mers pe poteca pietruită în spatele cîmpului, picioare desculţe o păsărică pe umăr un căţel flecar în buzunar, degetul meu mic legat de o sfoară ce tot trăgea un nor roşiatic după mine sfoara forfotind cu broaşte ţopăitoare şi lilieci atîrnaţi, aproape ca într-un basm. Am vazut sclipiri de petale pline cu rouă în părul tău şi scoici de perle deschizîndu-se sub unghiile tale şi cristale de zahăr adunîndu-se la colţurile buzelor tale gata să-şi găsească perdiţia intr-o mare de fălci nerăbdătoare, zornăitoare de furnici şi soldaţi şi regine înfometate. Am legat sfoara de coada căţelului păsărica urmărindul pe cîmp tot strigîndu-şi patima şi cînd cel roşiatic nor a început să picure roşiatice picături am prins poalele cîmpului sub braţ şi am tras pămîntul de dedesubtu-ţi auzind cum ciulinii îţi rup în haine îţi rup în piele lăsîndu-te goală şi acoperită cu căpăţîni rosii şi albastre şi galbene de flori. N-ai avut nimic împotrivă cînd ţi-am tras afară ţepuşele ascuţite, nimic împotrivă cînd am depus petale şi perle şi cristale de zahăr între corpul tău şi centrul pămîntului şi cînd stînci în fierbere au început a se prelinge în hidrogen exploziv ne-am iubit în cel vas transparent ce ne găzduia carnea, basmul, norul nostru roşiatic fluturînd la entuziastul vîrf de coadă a unui căţel. |
|
|
Spre Mi-ai dat un deget, ţi-am luat mîna. Sau poate ţi-am luat un deget şi mi-ai dat tu mîna? Sau poate că era degetul meu? Am început să număr o sută de paşi, căutînd cu disperare o scuză pentru încă o sută sau chiar încă unul singur, un singur pas mizerabil, la nouăzeci disperarea era fapt la nouzeşnouă faptul era disperarea la o sută degetele, mîinile, ochii au căzut spre stradă. Mi-ai văzut pumnii strîngîndu-se? Mi-ai simţit inima in vîrful degetului mic înainte de dar nu după ce? Ţi-a părut şi ţie rău? Am mers mai departe, coatele atingîndu-se din cînd în cînd, ba eu ba tu, picioarele atingîndu-se din cînd în cînd, ba tu ba eu, degetele căutînd degete ştiind că nu sînt unde ar trebui să fie, între degete, fericirea de a trece strada în fugă şi apărîndu-ne unul pe altul de maşini necuviincioase prinzînd braţul şi trăgîndu-l şi pierzîndu-l iarăşi pe celălat trotuar... cît poate un om să urască un trotuar? Am încercat să încetinesc pasul - o sută de paşi înceţi sînt mai lungi ca o sută de paşi rapizi, am cîştigat cîteva secunde de viaţă. Cîteva secunde sînt uriaşe cînd pe urma lor vine nimicul. Nimicul a venit. Nu am spus te iubesc, am spus mi-e dor, care aşi fi trebuit s-o spun, niciuna, amîndouă, poate a treia - îmi permiţi? Ai dispărut, într-o gaură cu scări care ducea la o gaură cu un monstru cu uşi în gură şi am ştiut că monstrul o să te mănînce şi cavalerul tău nu va fi acolo cu sabia să îl taie rămas fiind afară cu un sandviş în mînă. Romanţa modernă, ce urîtă poate fi. Ce frumoasă eşti. Sper că nu a durut cînd uşile s-au închis peste tine. M-a durut pe mine pentru doi. Chiar pentru trei. Nu mi-ai văzut lacrima, bine că nu mi-ai văzut lacrima. Era un ţigan la ieşire, zdrîngănea cu un acordeon ştirb, era ştirb şi el ca acordeonul lui. I-am dat cinci lei să-mi cînte O Dată-n Viaţă doar O Dată care cîntam eu la acordeon cînd eram mic. Nu l-a ştiut. Nici cuvintele măcar. I-am lăsat leii şi m-am aruncat într-un taxi. Aproape că eram să mă arunc sub el dar cu soferii ăştia pesemne că mi-ar fi călcat doar sandvişul. Am încercat să zîmbesc dar n-am putut, ceva îmi cususe fălcile împreună. |
Towards You gave me a finger, I took the hand. Or maybe I took a finger and you gave me the hand? Or maybe that was my finger? I started counting one hundred steps, looking desperately for an excuse to one hundred more or even just a single one, one single miserable step, at ninety deperation was fact at ninetynine the fact was the desperation at one hundred the fingers, the hands, the eyes dropped to the street. Did you you see my fists clenching? Did you feel my heart at the tip of the little finger before but not after? Were you sorry too? We walked further, elbows touching from time to time, once I once you, legs touching from time to time, once you once I, fingers looking for fingers knowing they are not there where they should have been, between fingers, the joy of passing the street and protecting each other from impolite cars catching the arm and pulling it and losing it anew on the other sidewalk... how much can a man hate a sidewalk? I tried to slow the pace – one hundred slow steps are longer then one hundred hasty steps, I gained several seconds of life. Several seconds are gigantic when followed by nothing. Nothing arrived. I did not say I love you, I said I miss you, what should I have said, none, both, maybe a third one – do you allow me ? You disappeared in a hole with stairs which led to a hole with a monster with doors in its mouth and I knew that the monster will swallow you and your knight will not be there with his cutting sword being left outside with a sandwich in his hand. Modern romance, so ugly can it be. So beautiful you are. I hope it didn’t hurt when the doors closed upon you. It hurt me enough for two. Even for three. You didn’t see my tear, better that you did not see my tear. There was a gypsy at the exit, rumbling with a toothless accordion, toothless himself like his accordion. I gave him five coins to play Once in a Lifetime just Once which I used to play on the accordion when child. He didn’t know. Not even the words. I left him the coins and I threw myself in a cab. I was about to throw myself underneath it but with these drivers I guess they would have crushed just my sandwich. I tried to smile but didn’t succeed, something had sewn my maxillae together. |
|
 |
All rights reserved © Aquillrelle